Publicat în SuperBlog

Vis de student: Pentru mai târziu

Sursă foto: SuperBlog )

Hello there 😉.

amintiri_24

Sursă foto: Google

Cele mai frumoase amintiri sunt obiectul unei vieți împlinite, iar călătoriile sunt cele mai potrivite locuri pentru acestea. Fiecare moment petrecut în afara casei este unic, chiar dacă fac lucruri obișnuite. Întotdeauna, schimbarea mediului îmi dă o altfel de stare. Locul perfect pentru sufletul și mintea mea e pe malul mării. Sunt născută într-o zi de iunie, iar vara e, cu siguranță, perioada din an care mă revigorează, în ciuda gradelor din termometre.

Fotografie0072

Sursă foto: Galeria personală

În verile în care m-am putut relaxa în bătaia razelor răsăritului și a brizei mării, m-am simțit mult mai energică, plină de viață. Acesta a fost și este locul în care bateriile mele se încarcă la maxim. Chiar nu mai conta că mă trezeam fără chef în fiecare dimineață pentru a ajunge exact înainte de răsărit. Când mă vedeam pe plajă, plimbându-mă pe mal și ferindu-mi tenișii de valuri, mă împrospătam instant.

Aș putea petrece zile în șir doar cutreierând malurile. Aș fotografia tot ce mi-ar sări în ochi, așa cum am făcut și până acum. Colecția mea cu poze de pe litoral nu ar avea dubluri pentru că fiecare zi acolo e altfel. Niciodată până acum n-am reușit să mă plictisesc, iar momentul despărțirii era greu. Îmi doream încă o zi pentru o baie, o plimbare, un răsărit.

În fiecare dimineață, soarele răsare altfel la mare. Chiar dacă am mers în același loc pentru a-l admira, nicio poză nu e la fel cu alta. Razele se reflectă diferit pe suprafața apei, culoarea globului roșu se observa în multe nuanțe impresionante. M-aș duce la mare doar pentru a admira acest moment splendid al dimineții. De-abia aștept vara! Să treacă sesiunea și apoi am undă verde la relaxare 🕶.


Acest articol a fost scris pentru Proba 16 din Spring SuperBlog 2017.

NICO 👻.

Anunțuri

Autor:

Artist. Student. Creativ. Fantastic. Liber. Relativ. Abstract. Iubire. Imaginație. Infinit. Nedefinit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s