Publicat în SuperBlog

Vis de student: Un moment unic

(Sursa foto: Google )

Hello there 😉.

De când mă știu, mi-au plăcut păpușile și mai ales jucăriile de pluș. Era o bucurie imensă când strângeam în brațe ceva pufos, iar de atunci nu s-au schimbat multe. Mi-am păstrat pasiunea pentru ursuleții de pluș și mă bucur ca un copil atunci când primesc câte unul pe care-l pot adăuga colecției mele.

Așa, într-o duminică în care îmi făceam cumpărăturile prin supermarket, am văzut cel mai pufos lucru pe care mi-l puteam imagina. El era acolo, culcat pe un raft împreună cu prietenii lui pufoși. Era înconjurat de alte maimuțele și iepurași, dar a fost cel care mi-a luat ochii. M-am apropiat mirată, iar cu fiecare pas făcut simțeam cum mă îmbujorez și îmi crește inima 😍. Vedeam visul meu devenit realitate. Am stat și m-am uitat la el câteva clipe. Fiind micuță, nu-l puteam ajunge. Era prea sus. Oamenii treceau și nu înțelegeau ce mă putea ține în loc. Atunci, prietenul meu l-a luat de pe raft și mi l-a pus în brațe.

20161106_195511-min

Sursă foto: Galeria personală

Mi-a depășit cu câțiva centimetri înălțimea, dar m-am străduit să-l strâng în brațe cât am putut de tare, să nu cadă pentru că avea niște kilograme de drăgălășenie. Fericirea se putea citi pe fața mea. Eram un copil împlinit. Lumea trecea și se amuza pe seama mea pentru că eram mai micuță decât un ursuleț de plus. Așa că a trebuit să-l las să plece. Mi-a părut rău atunci să-l las acolo singur, dar îi avea pe prietenii lui alături.

N-am plecat cu mâna goală de acolo, iar în coșul meu s-a aflat și o cutie de brânză pufoasă pentru că sunt fan brânză, indiferent de sezon. Ador brânza, în special cremele de brânză. Să simt bulgărașii pufoși…ahhh 😍. M-am pufulit cu riscul de a fi mai pufoasă cu câteva kilograme.

superblog-nou-768x643

Sursa foto: SuperBlog


Acest articol a fost scris pentru Proba 2 din Spring SuperBlog 2017.

NICO 👻.

Anunțuri

Autor:

Artist. Student. Creativ. Fantastic. Liber. Relativ. Abstract. Iubire. Imaginație. Infinit. Nedefinit.

3 gânduri despre „Vis de student: Un moment unic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s