Publicat în Frumusețe

Testate: Tratament pentru albirea dinților iWHITE2 Instant

Hello there 😉.

Săptămâna aceasta am încercat produsele primite de la BUZZStore în cadrul campaniei de testare iWHITE2 Instant, pe care le-am prezentat aici. Mi-am format o părere pe care o voi exprima în rândurile de mai jos.

Vreau să încep cu un scurt „istoric” referitor la dantura mea. În primul rând, am dinții sensibili la prea cald, rece, dulce și o dantură imperfectă, retușată doar de carii și tartru la dentist. În doilea rând, n-am mai folosit niciodată un produs chimic pentru albirea dinților, deși am fost tentată. Am mai experimentat cu remediile naturiste, care îmi curățau doar dinții, nici vorbă de albit. În al treilea rând, sunt o persoană care bea ceaiuri destul de des, mănâncă dulciuri, dulcețuri. Nu sunt atentă la influența pe care o au alimentele „închise” la culoare asupra danturii, gust să aibă. Astfel, chiar și cu periaj regulat, am ajuns la o dantură destul de gălbuie.

Pe toată perioada de 5 zile, cât am folosit benzile iWHITE2 Instant, n-am renunțat la niciun lucru menționat mai sus, însă am încercat să mă spăl pe dinți cât de repede posibil. Chiar pe instagram, v-am arătat cum am pregătit niște papanași cu dulceață de măceșe, care sunt sigură că și-a lăsat o oarecare amprentă.

Benzile le-ați văzut deja. Sunt foarte ușor și comod de folosit, fără să te chinui cu seringi și alte lucruri. Fiecare bandă este individual ambalată, iar albirea se poate efectua atât pentru partea de sus, cât și pentru cea de jos în același timp. Sunt suficient de rigide pentru a nu se mula complet pe dinți; le simți în gură. Eu am dantura cu incisivii proeminenți, iar acest lucru mi-a îngreunat puțin plasarea benzilor pentru că ceilalți dinți aproape că nu ajungeau în gelul de pe benzi, dar m-am descurcat strângând puțin din dinți. Nu arătam foarte atractiv cu ele, dar aici este o poză:

picmon

Cele 20 de minute au trecut repede dacă vizionam ceva pe youtube. Cantitatea de salivă care se adună este destul de mare și simțeam nevoia să înghit, dar rezistam cumva, cumva.

După ce dădeam benzile jos, gelul din ele rămânea pe dinți și necesita clătire. M-am clătit atât cu apa de la robinet, cât și cu apa de gură primită. Am preferat apa simplă pentru că în momentul în care începeam să mă clătesc cu apa iWHITE simțeam o durere pronunțată a dinților. Eu am efectuat și o ușoară periere, fără pastă de dinți, deoarece gelul acela nu prea voia să plece de pe dinți, doar la niște insistențe.

Rezultate au apărut, așa cum vă spuneam pe instagram. Încet, încet se curățau dinții și au ajuns să fie mai strălucitori. Pozele au fost făcute în lumină naturală fără nicio modificare.

p1-min

Se vede ceva diferență. N-am ajuns să am un zâmbet care să orbească, dar cu sigurantă e un zâmbet mai curat. În ceea ce privește sensibilitatea dinților, n-am simțit nicio diferență, în sensul că sunt la fel ca înainte de a folosi gama. Cred că dacă aș prelungi tratamentul pe mai multe zile aș ajunge la un alb mai puternic. Sensibilitatea nu cred că se mai poate reduce. Pot să spun că sunt mulțumită de rezultate și pe viitor aș mai încerca să-mi albesc dinții.

Folosesc în continuare pasta de dinți și apa de gură. Îmi plac ambele pentru modul în care oferă prospețime și curăță.

pi-min

Îmi mențin primele impresii împărtășite pe instagram. Pasta de dinți e albă, slab mentolată, dar care curăță foarte bine. Face spumă în cantități normale. Apa de gură am încercat-o în două moduri: fără agitare, pentru că uitam, și așa simțeam doar că ar curăța superficial dantura și cu agitare, când simțeam niște particule abrazive care pătrundeau între dinți și scoteau tot ce mai rămânea după periaj. S-a consumat destul din ea de o săptămână de când o folosesc. Vreau să văd cum se comportă rezultatele obținute în timp, așa că va urma o postare pe această temă.


Ce părere aveți despre rezultatele obținute? Ați cumpăra acest tratament?

#buzziwhite2instant

NICO 👻.

Anunțuri

Autor:

Artist. Student. Creativ. Fantastic. Liber. Relativ. Abstract. Iubire. Imaginație. Infinit. Nedefinit.

2 gânduri despre „Testate: Tratament pentru albirea dinților iWHITE2 Instant

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s