Publicat în Frumusețe

Oja de azi #1

wp_20161005_16_42_40_pro-min

Hello there 😉.

(Ignorați-mi cuticulele care au luat-o razna de la schimbările bruște de temperatură.)

În timp ce aștept să mi se usuce buclișoarele, am zis să încerc oja aceasta de la Rimmel London pe care mi-am cumpărat-o recent. De obicei prefer nuanțele închise, nu prea multe rozuri și așa am ajuns s-o iau pe aceasta. E din gama Rita Ora.

wp_20161005_16_42_01_pro-min

Îmi place culoarea. Are pensula aceea lată care ajută foarte mult la aplicare. Dintr-un strat culoarea e destul de ștearsă și mai trebuie un strat pentru a ajunge la nuanța din sticluță. Ce mi-a plăcut foarte mult, pentru că e principalul aspect pe care-l urmăresc la o ojă, e faptul că se usucă foarte repede. În mai puțin de 5 minute primul strat a fost uscat. La al 2-lea am așteptat puțin mai mult, dar tot a fost rapid. Pensula ojei nu întinde uniform nuanța pe unghie ceea ce-mi displace; apar zone mai închise și zone cu mai puțină ojă…un minus aici, dar a fost destul de ieftină așa că nu-i cer prea multe. Voi face o actualizare aspura rezistenței acesteia în curând. Până atunci mă declar mulțumită de această ojă.

Actualizare: Oja a rezistat victorios 5 zile, în condițiile în care am pus 2 straturi pe unghie pentru opacitate, nu am aplicat bază, nici top coat, am spălat vase și toate cele gospodărești.


Ați încercat ojele Rimmel? Cât de des vă schimbați manichiura? Ce produse pentru cuticule îmi recomandați?

NICO 👻.

Anunțuri

Autor:

Artist. Student. Creativ. Fantastic. Liber. Relativ. Abstract. Iubire. Imaginație. Infinit. Nedefinit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s